Parașuta este un aparat orientabil destinat să frâneze mișcarea unui corp prin atmosferă folosind frecarea cu aerul. De obicei, parașutele sunt folosite pentru a încetini căderea prin aer a unei persoane sau a unui obiect, până când viteza de coborâre nu mai pune în pericol viața respectivei persoane sau integritatea obiectului. De asemenea, parașutele sunt folosite pentru a frâna mișcarea orizontală a unui vehicul (avion sau navetă spațială) la aterizare. Cuvântul parașută este derivat din limba franceză, unde para înseamnă protecție sau scut, iar chute înseamnă cădere. Multe parașute moderne sunt semi-rigide, manevrabile, și pot asigura o coborâre controlată, asemănătoare cu cea a unui planor. Parașutismul face parte din categoria sporturilor periculoase, pentru practicarea căruia este necesară obținerea unui brevet, în urma unor cursuri pe instruire teoretică și practică. Chiar și plierea unei parașute cere asimilarea unor cunoștințe. Pliajul defectuos, dar și manevrarea incorectă în timpul căderii, pot conduce la producerea unor accidente, de cele mai multe ori fatale.
La început, parașutele erau confecționate din in, apoi din mătase. În prezent se folosesc materiale sintetice moderne, mai rezistente, cum este nailonul, de multe ori învelit în silicon, pentru a spori performanța și a mări durabilitatea.
Când au fost introduse parașutele de formă dreptunghiulară (numite și parașute aripă), producătorii au început să folosească materiale cu o elasticitate mică sau chiar statice, cum ar fi Spectra, Kevlar sau Vectran. Kevlarul este folosit mai rar, de obicei la voalura parașutelor de rezervă.
