Prin peșteră se înțelege orice cavitate subterană naturală cu ieșire la suprafață aflată în scoarța Pământului. Este vorba de goluri naturale, căci omul sapă mine, galerii, puțuri, tunele, dar nu peșteri. În același sens cu „peștera" se folosesc de multe ori cuvintele „cavernă" și „grotă". Unele peșteri păstrează urme de viețuire ale omului preistoric.
Formarea peșterilor a început de când pe Pământ a căzut prima picătură de ploaie. Este nevoie de mii de ani pentru ca ploaia să poată săpa o peșteră așa cum sunt cele care pot fi văzute astăzi.
O curiozitate este faptul că suprafața unei peșteri nu intră în calculul suprafeței zonei în care se află. Este pur și simplu neglijată. O singură cutumă veche prevede că suprafața terenului de la gura peșterii continuă în subteran până când nu se mai vede lumina soarelui. Aceasta dă drept proprietarului terenului de la intrare să folosească suprafața abriurilor sau zona vestibulară a peșterii. În Munții Apuseni abriurile și primele săli de peșteră aflate în apropierea caselor sunt amenajate ca grajduri sau depozite. În alte locuri au fost construite case, mănăstiri sau castele.
