Postcrossing - puzzle-uri online

Puzzle online Postcrossing
Postcrossing
Postcrossing este un proiect online care permite membrilor săi să trimită și să primească cărți poștale din întreaga lume. Membrii, cunoscuți și sub denumirea de „postcrosser-i”, trimit cărți poștale altor membri, aleși de algoritmul site-ului în mod aproape aleator, respectiv primesc ei înșiși cărți poștale de la diferiți postcrosser-i, originea acestora fiindu-le divulgată prin recepționarea propriu-zisă a cărților poștale.
Termenul „postcrossing” a fost format prin alipirea cuvintelor englezești „postcard” (carte poștală) și „crossing” (încrucișare), fiind inspirat parțial de denumirea proiectului BookCrossing Participarea în Postcrossing este gratuită, singura condiție de creare a unui cont fiind divulgarea unei adrese poștale. Toate cheltuielile legate de taxele poștale, procurarea cărților poștale etc. sunt suportate de utilizator.
În octombrie 2023, Postcrossing avea aproape 805.000 de membri în 209 țări și teritorii, care au trimis și primit peste 73 de milioane de cărți poștale, acestea parcurgând un total de peste 372 de miliarde de kilometri. Cea mai mare concentrare de membri ai Postcrossing se află (în ordine descrescătoare) în Rusia, Taiwan, Statele Unite, China, Germania, Țările de Jos, Belarus, Polonia, Ucraina și Cehia, fiecare țară având peste 20.000 de membri. Aproximativ 40% din numărul total de cărți poștale au fost trimise din Germania, Statele Unite și Rusia.