Sărbători evreiești - puzzle-uri online

Puzzle online Sărbători evreiești

Sărbători evreiești

Sărbătorile evreiești sunt sărbătorile consacrate de religia iudaică, comemorări religioase sau laice ale unor evenimente însemnate sau personalități din istoria evreilor și alte zile festive din viața poporului evreu în Israel și în Diaspora. În ebraică, sărbătorile și zilele festive, în funcție de natura lor, pot fi numite "yom tov" (zi bună) (idiș: yomtov), "hag" (plural: haghim) sau "moed" (plural: moadim). Yom tov (plural: yamim tovim) sunt sărbătorile în care munca este oprită.

Zilele în care se lucrează in timpul sărbătorilor Sukot și de Paște (Pesah) se numesc Hol haMoed.

Originile diverselor sărbători evreiești pot fi găsite în poruncile biblice (mițvot), prescripțiile rabinice, și în istoria Israelului modern.

Principalul cuvânt ebraic pentru sărbătoare, hag, însemna – la început – cor de dans; acest nume scotea în evidență faptul că bucuria este caracteristica principală a majorității sărbătorilor israelite.

Ca și la celelalte popoare, cel mai vechi calendar al sărbătorilor în Israel era determinat de ciclul natural al anotimpurilor, iar specificul lor ulterior (cât privește obiectul și datarea lor mai precisă) era legat de anumite evenimente biblice memorabile. Este cazul Sărbătorii Paștelui și a Sărbătorii Azimilor: semnificația lor naturală și primordială a fost eclipsată mai apoi de mitul fondator al eliberării din Egipt și celebrării sale.

În același fel, semnificația naturală a Sărbătorii Corturilor, "Sukot" – sărbătoare de toamnă –, s-a estompat într-o anumită măsură.

Sărbătoarea Săptămânilor sau a Primițiilor recoltei (Pentecoste = 50 de zile după Paști) a păstrat semnificația originară de sărbătoare de mulțumire, de recunoștință pentru recoltă.

O trăsătură importantă a calendarului sărbătorilor evreiești este importanța dată numărului de „7”. Sabatul era și este celebrat o dată la fiecare șapte zile; luna nouă a celei de-a șaptea luni era celebrată cu solemnitatea cea mai mare (cf. Levitic 23,24u.; Numeri 29,1-6; Nehemia 8,2-9); Anul sabatic era prăznuit la fiecare șapte ani iar Anul jubiliar la fiecare 50 de ani (7x7).

Sărbătoarea Pentecoste cădea la 7 săptămâni după Paști; Sărbătoarea Paștelui unită cu cea a Azimilor dura 7 zile. Același lucru se întâmpla și cu Sărbătoarea Corturilor. Marea zi a ispășirii și Sărbătoarea Corturilor cădeau în cea de-a șaptea lună.

Sărbătorile erau celebrate, de obicei, prin odihnă (repaus) și prin vizită la sanctuar (cf. Exod 20,10; Levitic 32,3.31.ș.a.) Legea a poruncit expres că fiecare om trebuie să apară înaintea Domnului în cele trei mari sărbători ale anului (cf. Exod 23,14-17; 34,23; Deuteronom 16,16ș.a.). această lege devenea obligatorie începând cu cel de-al 12-lea an de viață (cf. Luca 2,42); mai târziu însă rabinii au precizat o vârstă mai mare.