Wasabi - puzzle-uri online

Puzzle online Wasabi
Wasabi
Wasabi (ワサビ sau わさび (山葵), în latină Wasabia japonica sau Eutrema japonicum) este o plantă din familia Brassicaceae, familie în care sunt incluse și varza, hreanul și muștarul. Mai este cunoscut și ca hrean japonez, deși hreanul este o cu totul altă plantă (acesta este însă adesea folosit ca substituent pentru wasabi). Wasabi este folosit cel mai adesea sub formă de sos, fiind asociat în special cu sushi, dar și cu alte preparate, conferindu-le un gust picant și potențându-le aromele. Rădăcina este folosită drept condiment și are o iuțime ce se aseamănă mai degrabă cu cea a muștarului decât cu cea a capsaicinei din ardeii iuți, producând vapori ce stimulează căile nazale mai mult decât mugurii gustativi ai limbii. Iritația căilor nazale provocată de wasabi dispare relativ repede comparat cu cea provocată de ardeiul iute. Planta crește în natură pe malul apelor din văile munților Japoniei. Cele mai întâlnite varietăți ale plantei de pe piață sunt E. japonicum 'Daruma' și 'Mazuma', dar există multe altele. Folosirea acestei plante în bucătărie datează din cele mai vechi timpuri; wasabi a început să fie apreciat în prefectura Nara, ca apoi să fie folosit în lumea întreagă începând cu anii '90.